Ea stă plictisită și foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, demult s-a uitat și pe sine cum atârnă pe ceafă scaunului. Eu mă înec în lumine și scrișnesc în crugul anului. Îi arăt dintîi din gură, dar ea știe că eu nu râd, dulcea luminii făptură mie, pe mine ...