Crăciunul în Bihor, la 1900
La începutul secolului XX, Crăciunul se sărbătorea, cu mici excepţii, la fel ca şi acum. La sate, se tăia în fiecare familie măcar un porc, se pregăteau sarmale, cârnaţi şi caltaboşi şi se făceau cozonaci. Orădenii cumpărau cârnaţii şi şoricii de la ţărani, deoarece în acea perioadă nu se obişnuia să se taie porcul la oraş. Până dimineaţa, colindătorii umblau din casă în casă. Grupuri de tineri de la ţară veneau la oraş, unde colindau oamenii mai înstăriţi. A doua zi de Crăciun, atât la oraş, cât şi la ţară, se organizau baluri, unde se dansa şi erau servite bucate specifice sărbătorii. Crăciunul este cea mai mare sărbătoare a creştinilor din întreaga lume. De sute de ani, Crăciunul se sărbătoreşte cu mare fast, obiceiurile rămânând cam aceleaşi. În satele din judeţul Bihor şi în urmă cu 100 de ani, ca şi acum, exista obiceiul să se sacrifice un porc. Pe atunci nu era familie care să nu-şi permită să taie măcar un porc pentru Crăciun. Cum însă majoritatea familiilor erau destul de numeroase, se sacrificau doi sau chiar trei porci, cărora li se adăugau câteva păsări şi chiar un viţel sau o capră. Din carne se preparau cârnaţi şi caltaboşi şi se făceau obligatoriu sarmale. Cea mai mare parte din slănină se afuma, iar restul era pusă în saramură, la fel ca şi carnea rămasă. În unele zone, porcul era sacrificat chiar de Ignat. Însă în cea mai mare parte a judeţului, porcul era tăiat în săptămâna de dinaintea Crăciunului, de obicei joi. Ca şi acum, exista obiceiul să se împodobească bradul. Globurile erau din sticlă de diferite culori, iar bomboanele erau împachetate. Pe brad se mai puneau biscuiţi în formă de stea sau semilună. Sub brad se aşezau mere şi nuci. Familiile înstărite cumpărau copiilor jucării din lemn, în timp ce în cazul familiilor mai sărace, aşa cum erau majoritatea celor de la sate, "Moş Crăciun" aşeza sub brad hainele sau pantofii ce îi lipseau copilului. Colindatul începea în Ajun, pe la amiază. Se umbla, în principal, cu Capra, dar şi cu Steaua. Primii erau copiii, care primeau cozonaci, prăjituri şi bani. Spre seară, porneau la colindat tinerii. Aceştia erau primiţi în casă, unde erau serviţi, de asemenea, cu cozonaci, jumări, dar şi cu băutură, în principal cu vin. Obligatoriu, tinerilor li se dădeau bani. Ultimii care colindau erau cei mai în vârstă. Aceştia colindau până aproape spre dimineaţă, dar numai pe la prieteni sau rude. A doua zi, după slujbă, se lua masa în familie. Seara, toată lumea se aduna la bal, care era organizat de grupul de colindători tineri. Cu banii adunaţi înainte cu o seară, era plătită muzica, iar cozonacii şi cârnaţii primiţi erau aşezaţi pe mese. Orăşenii sărbătoreau la restaurante La oraş, lucrurile se întâmplau cam la fel. Cei care aveau rude la ţară sau la case preferau să îşi petreacă sărbătorile de iarnă acolo. Orăşenii cumpărau cârnaţii din prăvălie sau de la ţărani. Toată familia aştepta acasă grupurile de colindători, majoritatea sosiţi din satele mai apropiate. A doua zi, se organizau baluri sau mese festive la restaurantele din oraş. În casele celor înstăriţi, copiii cântau colinzi alături de părinţi, aşezaţi în jurul bradului. Cum în aceea perioadă era la modă pianul, acesta putea fi auzit răzbătând de după ferestre în tot centrul Oradiei. De Revelion, la miezul nopţii, lumea mergea la culcare Revelionul nu era o sărbătoare la fel de importantă ca şi acum. Până spre seară, tinerii umblau cu Steaua din casă în casă. De asemenea, nu se pregăteau la fel de multe bucate ca şi de Crăciun. La oraş, exista obiceiul ca oamenii să se adune seara la restaurante, unde se stătea până la miezul nopţii. După ce îşi urau unii altora "La Mulţi Ani!", oamenii se retrăgeau fiecare pe la casele lor. Sătenii umblau din casă în casă pentru a-şi ura unii altora "La Mulţi Ani!". După ce participau la slujba de seară, aşteptau miezul nopţii, după care lumea mergea la culcare. (
http://www.crisana.ro)