Stau de o ora si ceva in fata monitorului. As vrea sa scriu, dar vorbele refuza sa se lege intre ele. Mi-ar fi placut sa scriu despre onoarea pe care o am de fiecare data cand o invit in emisiune pe Stela Popescu, despre cum reuseste Domnia Sa sa ma surprinda de fiecare data cand, invitata fiind in emisiune, vine cu 20 de minute mai devreme. Pe ceas.
Mi-ar fi placut sa va povestesc cum, in timpul emisiunii, operatorii uita sa filmeze in timp ce o asculta povestind. Sau cum se lumineaza intregul platou cand Domnia Sa rade... Dar saracacioasele-mi cuvinte se incapataneaza sa se lege. Mi-ar mai fi placut sa va povestesc cum o urmaresc cand intra in platou chiar inainte de a incepe emisiunea, pentru a verifica daca deux-piece-ul ce-L poarta se asorteaza cu decorul...
Mi-ar fi placut, de asemenea sa va spun ca, ori de cate ori O vad, ma intreb de ce toate Daliile Patzache din tara asta nu pot lua exemplu de la Domnia Sa. Poate nu ar mai intarzia cate 30, 40 sau chiar 50 (!!!) de minute, poate nu ar mai face fitze de genul "dar despre asta nu mai vreau sa vorbesc...".
As vrea sa va marturisesc ca mi-ar placea sa vad oameni gen Raba Din Ga (sau alte trupe ce au scos o singura piesa dupa care s-au oprit) napaditi dintr-o data de bun simt, cum si-ar cobori ochii in pamant, sa o cunoaca pe doamna Stela Popescu. Poate, in acest fel ar intelege ca valoarea nu consta in numarul flatulentelor tinute pana la refuz....
Mai multe Click