poezie

[Luminita Scotnotis]

Ecuaţie de gradul întâi



S-a spart al clopotelor sunet
împovărat de- atâtea proorocii;
a început să-şi plângă dreptatea,
pe furiş... nu-şi mai căntă rostul:
se pierde vibraţia
sub limba de-aramă.

Se-aşterne praf de lumină
peste infimul adevăr,
dar pentru merite deosebite,
unde jucat-am ipocriţi
limba măştilor noastre...
premiul întâi
Şi viză de flotant calvarist.

[Luminita Scotnotis]

Istorie



Înflorim la sânul anilor
în timp ce ne vindem povestea
adăpostindu-ne-n munte de gheaţă.

Gustul unui poem colorat,
mătase-aceleiaşi legende
din care ambii ochi se-mpart diagonal.

În ieslea milostivirii
spinii capătă forma crucilor noastre.
În carnea fierbinte
morga-şi înalţă pereţii
iar cu fluidul unei sticle
ne amenţim sentimentele.
Visat-am leşul şarpelui
sub pielea femeilor moarte.

[Luminita Scotnotis]

Sentinţă



Se răsuceşţe capitolul
în sunete noi…
Părăsitu-mi-am zămislirea în sine,
aceeaşi parte din mine.
O mască-n loc de aripi,
cămaşă de fier pentru silnici.

Am părăsit lumina speranţei
pentru dreapta numelui Tău.

Tristeţe mare în iad:
o Nuntă fără pereche.
Întârziată mişcarea-n vechi rit
la paştele trupului meu.
Supărarea ierbii începe cu frigul.

[Luminita Scotnotis]

Ultimul vis


Demult, copilul nimănui fiind,
rătăceam respiraţia cuvintelor ,
în zei tăcuţi, cu priviri întunecate.
Gândeam aproape închinată
aşteptând călătorii clandestine
c-o metaforă izvorâtă din semne.
În şoaptă căutam, numărând stele,
şi-apăsat mai călcam peste Ducipal.
Îngerul copilăriei mele ridica Dunărea în braţe
vrăjind suspinul apelor.
Ciorile-şi rispeau nucile în scorbura secretelor
în schimbul viermilor din scoarţă.
Fugăream aripi de nor
în privirea copilului din mine.

Acum, fericirea o caut prin trestii
ca un greiere beteag de drum,
şi cânt neatingerea ei
răstignind vise pe steaua unui înger
căzut rob disperării.