de hana » Mie Apr 25, 2007 1:05 pm
nu stiu de ce nu se vede..asa ca aduc aici
Numărul Mai 2003
Sterilă de idee
Costina Buzea
În camera aceasta de spital văruită-n alb-negru, Ideea nu intră niciodată; ar crea un disconfort dureros de (in)vizibil pacientului care cere la nesfârşit ziare pentru a le ciopârţi cu o meticulozitate iritantă şi pentru a asambla apoi diverse pasaje din tot atât de diverse articole:
„Ca să ştirbească invazia muştelor ce se alimentează din mintea prea zemoasă a producătorului de scriitură la metru, teoreticienii au propus acestuia să bea mai puţin lapte. Continuă însă orbirea voluntară a lectorului prin crearea sugestiei de existenţă a unui cadru propice desfătării spiritualităţii; totul este de fapt o goliciune stingheră ce se sperie în faţa Sensului de propria-i înfăţişare.“
„La capătul unui traseu sinuos, de-a lungul căruia fiecare participant trebuia să înfrunte muntele şi capcanele lui, câştigătorul a primit din partea organizatorilor o piatră de râu. Să şi-o atârne de gât?!… A mulţumit uşor mirat şi apoi a încercat să descopere în darul primit o metaforă care să-i fie favorabilă. Clişeele l-au speriat, aşa că a preferat să spună tuturor că piatra reprezintă pentru el punctul de la I. Să fie I de la Ideea care ne ocoleşte îndeajuns, încât am ajuns să nu inventăm decât droguri, războaie, bombe atomice, clone, eutanasieri, roboţi umanizaţi sau i-ul ignoranţei ce supraponderează relaţia existenţă-esenţă?“
„Expoziţia de tablouri a pictorului grec sodiE a fost binemeritat încununată de succes. Iubitorii de artă vor remarca antagonismul tonurilor, siguranţa liniei, mascarea detaliilor prin forme uşor contrastante ce dau spectaculozitate unităţii compoziţionale. Pictura lui sodiE abundă printr-o exuberanţă coloristică prin care artistul trişează cu scopul de a îndepărta descoperirea adevăratului sens al operei sale. Rămâne de constatat dacă mintea străvezie a amatorului de frumos va coborî printre nuanţe pentru a călători dincolo de profan.“
„De câte ori statisticienii vor să demonstreze că trăim într-o societate carbonizată, se vor găsi intervievaţi care să surprindă prin răspunsurile lor îmbovinate, dând astfel peste cap intenţia emiţătorului. Aflăm astfel că dobânda ratelor bancare nu afectează confortul cetăţeanului, că avem soluţii pentru orice problemă, că fabricăm Gioconde prefabricându-l pe Michelangelo, că ne naştem mai înţelepţi decât „bărbaţii albi europeni morţi“, că nu suntem nici nedrepţi, nici răi, nici mocangiii, că… E prea mult pentru un statistician! El nu trăieşte decât din procente, dar e speriat de procentul zilei de mâine, se descoperă asemenea idealistului care se hrăneşte din idei şi căruia nu-i rămâne altceva de făcut decât să urmărească liniştit (pentru a înlătura gândurile măreţe ce nu-i dau pace) statistica domnului despre… Stimaţi intervievaţi, nu stricaţi omului făcătura de-acasă, ci răspundeţi în consecinţă că, de altfel, nu veţi dezamorsa nici bomba economică şi nici pe cea filosofică.“
„Idee virusată a fost aceea care „l-a înnobilat“ pe tânărul înaintaş, faultându-şi adversarul în faţa porţii. A urmat penalizarea în urma căreia golul a fost înscris mai rapid decât apariţia cărţilor lui Coelho. Scorul a afectat îndeajuns de mult, deoarece partida s-a soldat cu două demisii concepute simbolic, în versuri, ceea ce ne-a amintit de un truism obsedant – suntem poeţi din naştere – până acolo încât am ajuns să ne minunăm de genialitatea noastră răscolitor de evidentă.“
„Sterilă, scroafa a trebuit să fie sacrificată pentru că s-a constatat inutilitatea existenţei şi mai ales a eficienţei sale. Proprietarii au fost dezamăgiţi, mai ales că au văzut-o crescând sub ochii lor. Ideea e că, dacă ar fi mâncat cu măsură, cursul vieţii ei ar fi fost altul. Acum singura avere a acestei familii se va aneantiza în câteva săptămâni. Descoperim cu îngrijorare că nutriţia are rolul ei decisiv nu doar pentru animale, ci şi pentru plantele şi insectele carnivore ori pentru tinerii ce se vor a fi făuritori de proză nouă într-o societate depersonalizată.“
Nemulţumit de acest puzzle, pacientul îşi aduse aminte (totuşi) de tinereţea-i mult prea îndepărtată şi începu să facă permutări cu speranţa aflării unui miez al acestui fruct fatidic - Ideea nu intră niciodată aici. Nervos, începu să taie primul cuvânt din fiecare pasaj, îndrăznind a crede că va găsi ceva.
Sfidător de mulţumit de propria-i operă, pacientul începu să scrie pe fiecare perete al camerei sale când cu litere mari albe, când cu litere groase negre, noua-i descoperire.
E ora prânzului şi trebuie să-şi ia pastila. Medicul îl găsi chircit într-un colţ al camerei, întrerupându-l de la preacunoscuta-i îndeletnicire.
De fiecare dată după ce-şi termina capodopera, timp de 10 minute o alinta, îi vorbea, o personaliza; după aceste 10 minute, conştientiza că îi aparţine, că poate face cu ea orice, aşa că începea să-i reproşeze:
„Ce caută muştele lângă desfătarea spiritualităţii? Poate bâzâitul prea gingaşei făpturi inspiră teoreticienii în a stabili alte dogme care să vizeze textul şi proiecţia lui în scriitură sau poate participantul de cursă lungă e gâdilat în orgoliu de această fiinţă care-i pişcă mustaţa prin zborul „clişeizat“. Cred că totul e o ipocrizie intelectuală pe care o susţii prin relaţia existenţă-esenţă, despre care nu vorbeşti, însă o aminteşti, ca să observe lectorul supraponderalitatea argumentelor. şi, după asta, câtă transpiraţiune plastică am întrevăzut în tonurile tale absorbitor de profetice! Nu sunt un pro-fan al statisticienilor, dar intenţia emiţătorului tot nu am întrevăzut-o; probabil că sunt doar un profan care se va aneantiza o dată cu mirosul bălegos al scroafei erudite.“
Când se plictisi să tot îl asculte, medicul închise camera aceasta şi se trezi singur pe holul spitalului văruit în alb-negru. Ideea nu intră niciodată aici – ar crea iluzia apartenenţei la o lume dureros de reală a medicului care cere la nesfârşit pacienţi…
„Mda… două personaje. Limbaj gestual adecvat. Decor sugestiv. Discurs logosic nuanţat. şi totuşi e imposibil să dau girul acestor două personaje care, e adevărat, pornesc din mine, dar…“, îşi spuse scriitorul aşezându-şi mai bine ochelarii. „E clar. Nu mă pot afişa la braţul lor datorită atitudinii de superioritate revoltătoare pe care o manifestă nu doar faţă de lector, ci şi faţă de mine, plămăditorul lor.“
„Mereu ai vrut să fii independent. Autoritatea pe care vrei să o ai faţă de propriile creaţii nu mă uimeşte, pentru că şi eu a trebuit să-mi accept condiţia de alter ego al tău, însă doar pentru a-ţi crea impresia că dirijezi tot ce ţi se-ntâmplă. Tu ştii prea bine că adevăratul creator sunt eu, alter ego e cel care răbufneşte, care se îngenunchează pentru ca ideile şi sentimentele bătătorite de vreme sau de pulberea lumii reale să nu se mai zvârcolească în noroi, ci să se primenească prin cuvinte ce dau sens unui limbaj captiv în închisoare „eului rătăcitor“.
Tu nu eşti decât exteriorul, cel care modelează sau nu ceea ce se revoltă în mine. Tocmai de aceea de multe ori se ajunge la autodistrugere. Dorinţa aceasta pătimaşă de a domina va deveni propriul tău bumerang, iar lectorul poate fi cel care nu doar îţi va anula creaţia, ci, mai rău, ţi-o va ignora. Personajul nu trebuie să stea în umbra penelului tău pentru că nimeni nu este dependent de nimeni. Între scriitor şi personaj este o determinare reciprocă ce se manifestă pe un fundal nu doar evident, ci de o existenţă vitală: textul. Cândva chiar ai recunoscut că între text-autor-scriitor există o serie de subtilităţi normative care îi aproprie şi care pot declanşa în viziunea lectorului conceptul de „simbioză literară nealterată“. Priveşte dincolo de cuvintele şi acţiunile personajelor tale, fii prietenul lor şi abia după aceea nu-ţi vei mai ruina imaginaţia pentru a crea metaforele care să le descalifice ori să le înfrâneze visul de a zburda în voie, de a fi ori ironice, ori tupeiste. Nu impune reguli jocului lor! Ce-ai spune dacă la o analiză critică ţi s-ar reproşa că personajele tale sunt lipsite de personalitate?“
„Înseamnă că nu mi-aş merita numele de scriitor, că aş fi un surogat.“
„Da, şi asta doar dintr-o ipocrizie de supremaţie scriitoricească, pentru că nu vrei să-ţi accepţi decât condiţia de superior, de tutore al personajelor şi mai ales al actelor acestora. Eşti un surogat în măsura în care te consideri altfel. Personajele tale refuză starea de surogat, de aceea vor să străbată textul şi să-l înfăţişeze lectorului prin propriile lor cugetări şi trăiri, ele observă neajunsurile textului. Aşa cum şi eu ţi le observ pe ale tale şi cum tu le intuieşti pe ale mele - de aceea prezenţa lor are efect de creştere a inepţiilor penelului tău. Manifestarea aceasta egoistă pe care o dezvălui îţi va înfrâna imaginaţia creatoare. Nu te vei mai lăsa purtat în caruselul dialogurilor fireşti în oglindă, iar scrierile tale vor alinia de-acum înainte personaje elegant costumate care-şi vor şterge nasul la timp cu o batistă frumos brodată din anii ’20.“
Un zbârnâit de sonerie beteagă îl atenţionă pe scriitor că este vizitat. Pe uşă intră grăbit editorul creaţiilor sale. Fără a sta la discuţii, îi smulse manuscrisul acesta din mână ca să-l împrăştiaţi şi voi altora, poate mai talentaţi, care să-l boteze cu apă sfântă de metaforă dospită în taina Ideii...